azi nu sunt bine...e ceva cu mine
am o stare de parca imi ploua cu acid in suflet...am visat zbuciumat toata noaptea, odihna nu s-a lipit de mine
nu stiu ce se intampla si ce as putea sa fac
sunt intr-o puternica stare de apatie pentru care nu vad nicio solutie...
dar
poate e si vremea...afara ploua torential. poate e si asta...
of
toamna. am citit de dimineata, fiindca nu m-am dus la ore, poeziile poetului Adrian Paunescu (cel care a murit acum cateva zile)...imi place cum scrie dar e si el melancolic in toate
hm...
mi-am amintit de mine, asa cum eram demult...cand rasul real, veselia de copil, imi inunda uneori pieptul. mi-am amintit de mine jucandu-ma, mi-am amintit de voluptatea poznelor si a zilelor fericite cand nu aveam griji. mi-e tare dor de mine, cea de atunci...
si acum e bine...final de facultati, minte deschisa, hambare de cunostinte si informatii, o oarecare pozitie sociala, o identitate proprie, contiinta consolidata...nu e rau, nu?
dar cat de des uit cine sunt si-mi asum o viata pe care, cand sunt sincera cu mine, recunosc ca nu as vrea s-o traiesc. cred ca El m-a creat ca sa traiesc in liniste - intre oameni, cu ei, pentru ei, dar fara stres. Ma intreb de multe ori, cand stau de vorba cu gandurile mele, daca se poate. mi-ar placea sa fiu baiat, sa nu ma afecteze sensibilitatea schimbarii de anotimpuri, sa vorbesc putin si sa gandesc drept si fara complicatii
ar fi ceva!
dar ma regasesc iar pe mine, cu gandurile mele, cu intentiile de a schimba totul in ceva mai bun, mai frumos, mai asa cum ar vrea EL, si poate ca asta e de fapt nebunia mea! cine ar putea sa-mi confirme ca ceea ce vreau eu, ca binele la care ma gandesc, e cel de sus, e cel care trebuie?
am obtinut victorii cu oameni imposibili doar prin simplul fapt ca le-am zambit sau le-am aratat intelegere. asta nu are cum sa nu fie bine, nu?
imi plac oamenii, imi place sa-i iubesc! imi place sa-i testez si sa-i expun experimentului meu - acela de a le arata ca nu toti sunt la fel: oamenii se mira daca cineva mai stie sa-i si aprecieze, se sperie dar se bucura mirati daca cineva, chiar necunoscandu-i, se ofera sa-i ajute neconditionat
bunatatea a devenit o adevarata raritate, ea sperie oamenii in zilele de azi, ii face suspiciosi, ii pune in garda, fiindca azi nimeni nu se mai poarta amabil cu celalalt fara sa aiba un interes ascuns
asa de mult ma doare asta!!
si eu sunt invers, ma comport invers, fac totul pe dos. uneori aud zvonuri ca as fi foarte falsa - cum ziceam : oamenii se mira de asta, pentru ca ei insisi au uitat cum sa se mai comporte amabil, cum sa zambeasca, cum sa iubeasca
crezi ca am vreo sansa sa schimb ceva?
macar pe cineva?
eu ma rog pentru asta
....
iarta-ma
e din cauza toamnei...
miercuri, 10 noiembrie 2010
Păunesciene...
"Și totuși există iubire,
Și totuși există blestem,
Dau lumii, dau lumii de știre:
Iubesc, am curaj...și mă tem!” (Totuși, iubirea)
”Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.” (Leagăn pentru toată copilăria)
”Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.” (Dor de Cluj)
”Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.” (Antiprimavara)
”E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.” (Hipnoză de toamnă)
”ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi” (Iertările)
”
Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.
Îmi pasă!” (Îmi pasă)
Și totuși există blestem,
Dau lumii, dau lumii de știre:
Iubesc, am curaj...și mă tem!” (Totuși, iubirea)
”Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.” (Leagăn pentru toată copilăria)
”Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.” (Dor de Cluj)
”Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.” (Antiprimavara)
”E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.” (Hipnoză de toamnă)
”ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi” (Iertările)
”
Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.
Îmi pasă!” (Îmi pasă)
miercuri, 8 septembrie 2010
O vara furtunoasa pana acum!! Cel putin de pe 19 iulie, cand am cunoscut pe cineva exact ca mine in toate. De atunci s-au schimbat o multime de lucruri si deja simt ca toamna asta nu ma gaseste cum m-a lasat acum un an, ci cred ca e si ea curioasa de noutatile pe care am de gand sa le aduc. :)
Sunt bucuroasa ca in ciuda necazurilor pricinuite de natura dezlantuita, vara asta nu a ramas doar cu amintirea ingrozitoare a apei care a luat tot, ci si cu bucuria unei case noi si mai frumoase, posibilitatea de a ma imprieteni cu o multime de oameni noi, linistea destainuirilor si altele si altele...
In esenta am ramas tot eu, numai ca o eu diferita, cu cateva experiente noi! Si stiu ca Lui i le datorez pe toate! Acum ma asteapta Clujul, cu toamna lui molcoma, cu bucuria revederii si emotiile unui inceput de final. Si am ganduri multe si marete!
Imi doresc ca toate astea sa fie doar un prim pas spre drumul pe care Tatal meu mi l-a pregatit!
Sunt bucuroasa ca in ciuda necazurilor pricinuite de natura dezlantuita, vara asta nu a ramas doar cu amintirea ingrozitoare a apei care a luat tot, ci si cu bucuria unei case noi si mai frumoase, posibilitatea de a ma imprieteni cu o multime de oameni noi, linistea destainuirilor si altele si altele...
In esenta am ramas tot eu, numai ca o eu diferita, cu cateva experiente noi! Si stiu ca Lui i le datorez pe toate! Acum ma asteapta Clujul, cu toamna lui molcoma, cu bucuria revederii si emotiile unui inceput de final. Si am ganduri multe si marete!
Imi doresc ca toate astea sa fie doar un prim pas spre drumul pe care Tatal meu mi l-a pregatit!
joi, 22 iulie 2010
miercuri, 21 iulie 2010
Epoca marii treceri intr-o nouă etapă
Mi-am lăsat timp să mă gandesc bine la toate... am încercat să fac orice lucru cât mai bine posibil și nu aș fi corectă față de rugăciunile mele către El dacă nu aș recunoaște că am și reușit asta până acum. Astăzi, 21 iulie 2010, la 2 zile după ce am împlinit 22 de ani și la 2 ore după vestea că am intrat pe loc bugetat la ambele programe masterale la care am aplicat, mă simt împlinită. Cu o mică rezervă, care ține de alt plan. Astăzi se pare că i-am convins pe profesori de faptul că merit să ocup cândva o poziție destul de înaltă cât să realizez tot ce mi-am propus și am împărtășit cu ei la interviu.
Mi-ar fi plăcut să le povestesc mai multe despre oamenii pe care îi cunosc, despre probleme cu care se confruntă, despre durerile unui țăran care, după o viață întreagă de munca fizică și teamă sfântă față de un Dumnezeu arbitrar, care dă secetă și ploaie după bunul plac, dar care mereu știe ce e mai bine pentru el, omul de jos, își vede la un moment dat casa și tot ce avea, luate de ape reci și învolburate. Mi-ar fi plăcut să le povestesc despre lucrările de reabilitare ale tronsoanelor de drum care s-au efectuat doar timp de o săptămână, cât să cuprindă cele 3 vizite ale președintelui țării, despre digurile care nu mai există, despre găurile în mijlocul șoselelor care s-au făcut la repezeală, fară cap, ca să se poată (cică), retrage apele... Le-aș fi povestit și despre legătura strânsă care s-a creat totuși între oamenii aceea, între vecini, respectul și recunoștința pentru Biserica Creștină Adventistă din România care a fost singura care s-a implicat să ajute din prima săptămână a dezastrului... Le-aș fi povestit poate și despre părinții mei, cu durerile lor, cu sănătatea lor șubredă, care au stat alături de cei mai slabi și le-au fost sprinjin de la început, și, din nefericire pentru unii, până la sfârșit... Le-aș fi povestit multe, dar aș fi avut lacrimi în ochi și ar fi părut teatral în fața unei comisii atât de distinse. Aș fi vrut să spun, dar m-am consolat cu gândul că de atâtea și atâtea ori I-am spui Lui, din preaplinul inimii mele și greul I l-am dat în fiecare zi.
Mi-am lăsat timp să mă gândesc la toate... și nu am înțeles încă de ce sunt centrul binecuvântărilor Sale, de ce toate lucrurile merg mai bine acolo unde sunt eu.
Anul acesta a fost anul îngemănărilor în viața mea. Le am pe toate! Și mai ales, în ciuda a toate, am o inimă veselă!
Mi-ar fi plăcut să le povestesc mai multe despre oamenii pe care îi cunosc, despre probleme cu care se confruntă, despre durerile unui țăran care, după o viață întreagă de munca fizică și teamă sfântă față de un Dumnezeu arbitrar, care dă secetă și ploaie după bunul plac, dar care mereu știe ce e mai bine pentru el, omul de jos, își vede la un moment dat casa și tot ce avea, luate de ape reci și învolburate. Mi-ar fi plăcut să le povestesc despre lucrările de reabilitare ale tronsoanelor de drum care s-au efectuat doar timp de o săptămână, cât să cuprindă cele 3 vizite ale președintelui țării, despre digurile care nu mai există, despre găurile în mijlocul șoselelor care s-au făcut la repezeală, fară cap, ca să se poată (cică), retrage apele... Le-aș fi povestit și despre legătura strânsă care s-a creat totuși între oamenii aceea, între vecini, respectul și recunoștința pentru Biserica Creștină Adventistă din România care a fost singura care s-a implicat să ajute din prima săptămână a dezastrului... Le-aș fi povestit poate și despre părinții mei, cu durerile lor, cu sănătatea lor șubredă, care au stat alături de cei mai slabi și le-au fost sprinjin de la început, și, din nefericire pentru unii, până la sfârșit... Le-aș fi povestit multe, dar aș fi avut lacrimi în ochi și ar fi părut teatral în fața unei comisii atât de distinse. Aș fi vrut să spun, dar m-am consolat cu gândul că de atâtea și atâtea ori I-am spui Lui, din preaplinul inimii mele și greul I l-am dat în fiecare zi.
Mi-am lăsat timp să mă gândesc la toate... și nu am înțeles încă de ce sunt centrul binecuvântărilor Sale, de ce toate lucrurile merg mai bine acolo unde sunt eu.
Anul acesta a fost anul îngemănărilor în viața mea. Le am pe toate! Și mai ales, în ciuda a toate, am o inimă veselă!
vineri, 9 iulie 2010
Se pare că există momente când Dumnezeu trage un macaz cosmic, mișcând șinele de sub picioarele noastre, azvârlindu-ne viețile în direcții noi și incerte. În astfel de momente, doar trei lucruri sunt sigure: că cel mai bine e să nu știm ce se află înaintea noastră, că nu ne putem întoarce niciodată și că, din ceruri, Cineva știe mai bine drumul pe care ar trebui să-l urmăm.
...Uneori, când ai impresia că totul s-a sfârșit, viața îți oferă de fapt un nou început. Totul e să știi să-l recunoști.
...Uneori, când ai impresia că totul s-a sfârșit, viața îți oferă de fapt un nou început. Totul e să știi să-l recunoști.
vineri, 25 iunie 2010
Mă tot gândesc de câteva zile încoace cum să fac să citesc gânduri...:) Și vreau cu ardoare să vină o zi în care să aflu că încercările mele au fost cu folos și că am ajuns la concluziile potrivite. Și acel „nimic” să nu mai existe, pentru că eu am știut de la început...
Cât oare mai trebuie să aștept până la bucuria desăvârșită?
Cât oare mai trebuie să aștept până la bucuria desăvârșită?
marți, 15 iunie 2010
O inimă veselă
Am vorbit sâmbătă despre o inimă veselă.
Când am aflat că trebuie să apar acolo și să le spun oamenilor ceva folositor pentru viața lor, m-am văzut în impas. Sunt un copil, ce le-aș fi putut spune nou, interesant, rodnic și înălțător? A fost întrebarea care m-a măcinat toată săptămâna trecută, până când mi-am dat seama că există un lucru cu adevărat important pe care l-aș da mereu de la mine celor din jur. M-am liniștit și gândul m-a inundat cu o bucurie caldă. Totuși în aceeași săptămână am avut o experiență care mi-a dat puternice emoții negative și mi-am pierdut optimismul și buna dispoziție. Pe deasupra mă stresa acum și gândul că se apropia Sabatul și trebuia să vorbesc despre o inimă veselă. Cum să fiu convingătoare dacă nici măcar eu nu o mai aveam? Și mama mi-a înseninat finalul de săptămână, spunându-mi că aveam nevoie de o experiență mai tristă, fiindcă doar așa aș putea simți cu adevărat bucurie în suflet atunci când lucrurile s-ar fi rezolvat. Și ce mare dreptate a avut!...
„O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. ” Proverbe 15, 13
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”. Proverbe 17,22
Sunt texte pe care le știu din copilărie și care îmi ghidează atitudinile de multă vreme. Oamenii veseli sunt mai sănătoși, iubesc mai mult, sunt mai apreciați, știu să treacă impasibili prin umbra neputinței lor. Necazurile și grijile vieții nu-i macină, sufletul le rămâne curat și mintea limpede. Oamenii veseli sunt mai frumoși fizic, strălucesc, zâmbetul lor le luminează privirea și le deschide inimile celor din jur. Nu există niciun motiv pe lume pentru care noi, cei iubiți de Dumnezeu, cei care Îl avem și-I aparținem, să nu avem o atitudine optimistă, să nu privim mereu jumătatea plină a paharului, să nu vedem curcubeul cu toate culorile lui!
Visez să văd o lume a oamenilor veseli, multumiți, împliniți. Oameni care, dincolo de tristețile și amărăciunile inevitabile ale vieții, privesc înainte încrezători, continuâdu-și drumul spre Cer și prinzându-se și mai tare de brațul Tatălui lor. Aș vrea să văd oameni care zâmbesc și te privesc cu bunăvoință. Atunci aș ști că sunt Acasă....
Când am aflat că trebuie să apar acolo și să le spun oamenilor ceva folositor pentru viața lor, m-am văzut în impas. Sunt un copil, ce le-aș fi putut spune nou, interesant, rodnic și înălțător? A fost întrebarea care m-a măcinat toată săptămâna trecută, până când mi-am dat seama că există un lucru cu adevărat important pe care l-aș da mereu de la mine celor din jur. M-am liniștit și gândul m-a inundat cu o bucurie caldă. Totuși în aceeași săptămână am avut o experiență care mi-a dat puternice emoții negative și mi-am pierdut optimismul și buna dispoziție. Pe deasupra mă stresa acum și gândul că se apropia Sabatul și trebuia să vorbesc despre o inimă veselă. Cum să fiu convingătoare dacă nici măcar eu nu o mai aveam? Și mama mi-a înseninat finalul de săptămână, spunându-mi că aveam nevoie de o experiență mai tristă, fiindcă doar așa aș putea simți cu adevărat bucurie în suflet atunci când lucrurile s-ar fi rezolvat. Și ce mare dreptate a avut!...
„O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. ” Proverbe 15, 13
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”. Proverbe 17,22
Sunt texte pe care le știu din copilărie și care îmi ghidează atitudinile de multă vreme. Oamenii veseli sunt mai sănătoși, iubesc mai mult, sunt mai apreciați, știu să treacă impasibili prin umbra neputinței lor. Necazurile și grijile vieții nu-i macină, sufletul le rămâne curat și mintea limpede. Oamenii veseli sunt mai frumoși fizic, strălucesc, zâmbetul lor le luminează privirea și le deschide inimile celor din jur. Nu există niciun motiv pe lume pentru care noi, cei iubiți de Dumnezeu, cei care Îl avem și-I aparținem, să nu avem o atitudine optimistă, să nu privim mereu jumătatea plină a paharului, să nu vedem curcubeul cu toate culorile lui!
Visez să văd o lume a oamenilor veseli, multumiți, împliniți. Oameni care, dincolo de tristețile și amărăciunile inevitabile ale vieții, privesc înainte încrezători, continuâdu-și drumul spre Cer și prinzându-se și mai tare de brațul Tatălui lor. Aș vrea să văd oameni care zâmbesc și te privesc cu bunăvoință. Atunci aș ști că sunt Acasă....
marți, 1 iunie 2010
joi, 27 mai 2010
Scânteia de dragoste
Da! Am simțit-o din nou și din nou zilele astea. Nu știu exact de unde vine, nu știu exact daca e chiar de la cine cred eu ca e. Dar e nou-nouță și noutatea ei mă satisface și mă umple în același timp de curiozitate. Timpuri noi și sentimente noi... Am mai zis asta. Acum s-au validat. Și mi-e tare drag!...
marți, 25 mai 2010
Cand iubesti prietenul prietenei tale
O nouă vizită la cabană și o discuție iscată acolo mi-a provocat insomnie noaptea trecută. Discutam despre principii și am afirmat, într-un anume context, că nu aș putea să privesc un băiat altfel decât ca pe un simplu...băiat oarecare, dacă aș ști dinainte ca vreuneia dintre prietenele mele îi place de el, îl simpatizează puțin mai mult decât pe un oricare și poate chiar visează...
Am fost uimită să observ că aproape toate celelalte fete implicate în această discuție nu au fost deacord cu mine! Adică de ce să mă abțin să-mi placă? Păi dacă băiatul m-ar prefera pe mine? Sau dacă mi-ar plăcea foarte mult și aș suferi să-l știu cu cineva care nu-l l-ar face la fel de fericit? Și ce dacă m-aș băga, mai ales dacă aș știi că el cu siguranță nu are nicio înclinație pentru prietena mea? Argumentele lor de acest fel au continuat, uimindu-mă și încercând să-mi dau seama dacă eu chiar m-am nimerit în grupul care trebuie.
Degeaba am încercat să le fac să înțeleagă că eu nu-mi propun să nu-mi placă băiatul, odată ce știu că-l place o bună pritenă. Pur și simplu vine din mine, inconștient, se declanșează automat. Și deja există pentru mine mulți băieți...oarecare.
Am fost uimită să observ că aproape toate celelalte fete implicate în această discuție nu au fost deacord cu mine! Adică de ce să mă abțin să-mi placă? Păi dacă băiatul m-ar prefera pe mine? Sau dacă mi-ar plăcea foarte mult și aș suferi să-l știu cu cineva care nu-l l-ar face la fel de fericit? Și ce dacă m-aș băga, mai ales dacă aș știi că el cu siguranță nu are nicio înclinație pentru prietena mea? Argumentele lor de acest fel au continuat, uimindu-mă și încercând să-mi dau seama dacă eu chiar m-am nimerit în grupul care trebuie.
Degeaba am încercat să le fac să înțeleagă că eu nu-mi propun să nu-mi placă băiatul, odată ce știu că-l place o bună pritenă. Pur și simplu vine din mine, inconștient, se declanșează automat. Și deja există pentru mine mulți băieți...oarecare.
miercuri, 19 mai 2010
luni, 17 mai 2010
Cand plouă parcă e vremea însingurării și introspecției și, indiferent ce faci, cenușiul zilei te acaparează și te umple de frământare. A plouat mult zilele astea, dar muntele Pietrosu a ramas pleșuv și acoperit de șuvițe de zăpadă. Mi-a fost milă de el, ca de un frate drag, pentru că nemișcarea lui îmi amintea de mine și gândurile mele. O inimă veselă? Poate. Doar la un moment dat, când ne-am lăsat pradă verdelui crud și ne-am facut coronițe din flori. Și poate încă la zâmbetul senin al băiețelului care zice că „după iarnă” o să aibă 6 ani!
M-am trezit în dimineața asta în camera mea, la Cluj. Gata cu lumea poveștilor!
M-am trezit în dimineața asta în camera mea, la Cluj. Gata cu lumea poveștilor!
luni, 10 mai 2010
Vreme trece...vreme vine
S-au întâmplat multe în ultima vreme. Plecări, veniri, gesturi, atitudini... Trăiesc zile noi și sentimente noi. Și în ciuda timpurilor care se schimbă, mă regăsesc în sfârșit pe mine însămi, așa cum m-am știut mereu. Iubesc tot ce mă înconjoară și am descoperit asta chiar astăzi, când o dragoste de copil, în dublu exemplar, m-a luat pe nepregătite în brațe! E mai mult decât o inimă veselă...e dragoste!
luni, 3 mai 2010
Am reeditat Missa lui Rossini la Bistrița și apoi, alungată de mirosul de asfalt topit și gălăgia junglei Clujului urban, vineri la prânz am plecat cu câțiva buni prieteni la munte, la o cabană unde obișnuim să evadăm din lumea civilizată, și unde nu există nici curent electric, nici apă curentă, nici măcar semnal la telefon...
Ce a urmat a fost de vis, primul Sabat cu adevărat aproape de Dumnezeu din acest an, în care am respirat primăvara prin nări, prin pori, prin ochi și am simțit-o prin auz, căci un cuc ”cântăcios” a fost omniprezent week-endul ăsta cu noi!
Ne-am jucat, am râs, am stat la soare și ne-am bronzat în stil cubist, pentru că nu ne-am gândit chiar toți că vremea va fi atât de frumoasă încât să ne luăm tricouri și pantaloni scurți și... foarte scurți :), așa că ne-am bronzat cum ne-a prins soarele și avem un bronz de o frumusețe...ireparabilă!.
Dar cui îi pasă?! Am fost veseli și prietenia noastră a sporit zilele astea, mai ales când fetele simțeau o imensă căldură în suflet observându-i pe băieți cum strângeau conștiincioși masa și se implicau cu tragere de inimă în treburile gospodărești! :) Acum, când am revenit în Clujul care ne-a așteptat răbdător, mi-am reamintit că la finalul acestei săptămâni voi avea festivitatea de absolvire! Ta-ta-ta-tam: Welcome to the real world! Și nu știu dacă să mă bucur... s-au întâmplat atâtea în acești 3 ani, majoritatea lucruri frumoase, uimitoare, unele la care nici nu speram. Dar totuși timpul a trecut și nimeni nu-l va putea vreodată aduce înapoi. Ehh, asta-i altă poveste...
Astăzi am câștigat o carte superbă despre Hector Berlioz. Profu a vrut astăzi să daruiască o carte prin tragere la sorți. Și de dimineață mă rugasem să am o experiență simplă, dar cu tâlc. E clar!...
Am avut zilele astea o inimă mai mult decât veselă, a fost plină cu o bucurie caldă, duioasă, de primăvară, cu miros de liliac și iarbă verde. Ce inimă voi avea oare după 7 mai?
Ce a urmat a fost de vis, primul Sabat cu adevărat aproape de Dumnezeu din acest an, în care am respirat primăvara prin nări, prin pori, prin ochi și am simțit-o prin auz, căci un cuc ”cântăcios” a fost omniprezent week-endul ăsta cu noi!
Ne-am jucat, am râs, am stat la soare și ne-am bronzat în stil cubist, pentru că nu ne-am gândit chiar toți că vremea va fi atât de frumoasă încât să ne luăm tricouri și pantaloni scurți și... foarte scurți :), așa că ne-am bronzat cum ne-a prins soarele și avem un bronz de o frumusețe...ireparabilă!.
Dar cui îi pasă?! Am fost veseli și prietenia noastră a sporit zilele astea, mai ales când fetele simțeau o imensă căldură în suflet observându-i pe băieți cum strângeau conștiincioși masa și se implicau cu tragere de inimă în treburile gospodărești! :) Acum, când am revenit în Clujul care ne-a așteptat răbdător, mi-am reamintit că la finalul acestei săptămâni voi avea festivitatea de absolvire! Ta-ta-ta-tam: Welcome to the real world! Și nu știu dacă să mă bucur... s-au întâmplat atâtea în acești 3 ani, majoritatea lucruri frumoase, uimitoare, unele la care nici nu speram. Dar totuși timpul a trecut și nimeni nu-l va putea vreodată aduce înapoi. Ehh, asta-i altă poveste...
Astăzi am câștigat o carte superbă despre Hector Berlioz. Profu a vrut astăzi să daruiască o carte prin tragere la sorți. Și de dimineață mă rugasem să am o experiență simplă, dar cu tâlc. E clar!...
Am avut zilele astea o inimă mai mult decât veselă, a fost plină cu o bucurie caldă, duioasă, de primăvară, cu miros de liliac și iarbă verde. Ce inimă voi avea oare după 7 mai?
marți, 27 aprilie 2010
Și...a trecut! A fost o seară încărcată de emoții și bucuria că facem parte, eu și fiecare dintre colegii mei, dintr-o muzică creată de noi! A fost aproape perfectă sincronizarea celor două piane și a orgii, corul cu dirijorul, soliștii cu pianul și ei între ei. Mi-era frică puțin de pasajele a cappella după care urmau pianele, pentru că, de regulă, corul are tendința să distoneze. Dar aseară, când toți așteptam cu emoții intrarea pianelor am fost și mai fericiți că Do major era același pentru toți de pe scenă! :) Fața profului a exprimat foarte plastic mulțumirea acestei constatări!
Și nici nu pot descrie ce am simțit când, uitându-mă în sală la un moment dat, am observat două fețe cunoscute. Erau mama și tata, despre care nu știam că vor veni și care mi-au făcut surpriza fantastică, urmărită cu interes (după aceea am aflat), de câțiva profesori de ai mei cu care se împrieteniseră pe acolo. Am simțit că evenimentul avea mai multă însemnătate decât bănuisem, pentru că 7 ore de călătorie până la Cluj nu înseamnă puțin și Rossini a fost, pentru câteva minute, pe locul doi. S-a terminat cu gradare, acumulare și explozie. Ne-au trecut fiori. Aplauzele prelungite si bis-ul au spus totul.
Însă pentru mine a contat mai ales gestul cu buchetul de trandafiri, pe care dragul de S. mi l-a adus în culise, la final. Am simțit ca nu-l merit, mai ales ca era mai frumos decât ce primiseră soliștii și dirijorul. Am realizat că lumea înțelesese probabil că voi dirija în acea seară. Mi-a părut sincer rău că nu am facut-o, mai ales după frumoșii trandafiri, ca să-i pot merita pe deplin...
Seara s-a încheiat cu o bună dispoziție veritabilă, pe care nu o poți avea decât în compania anumitor prieteni dragi. Și mai ales a cuiva care are talentul deosebit de a vedea și reda orice lucru într-o lumină pozitivă și haioasă! Aveam nevoie de asta, după seriozitatea muncii din ultimele două săptămâni! E grozav să fii înconjurat de oameni fermecători.
Am avut o inimă mai veselă ca oricând.
Azi e liniște.
Azi am vreme să-I mulțumesc și să-I spun: let's do that again!
Și nici nu pot descrie ce am simțit când, uitându-mă în sală la un moment dat, am observat două fețe cunoscute. Erau mama și tata, despre care nu știam că vor veni și care mi-au făcut surpriza fantastică, urmărită cu interes (după aceea am aflat), de câțiva profesori de ai mei cu care se împrieteniseră pe acolo. Am simțit că evenimentul avea mai multă însemnătate decât bănuisem, pentru că 7 ore de călătorie până la Cluj nu înseamnă puțin și Rossini a fost, pentru câteva minute, pe locul doi. S-a terminat cu gradare, acumulare și explozie. Ne-au trecut fiori. Aplauzele prelungite si bis-ul au spus totul.
Însă pentru mine a contat mai ales gestul cu buchetul de trandafiri, pe care dragul de S. mi l-a adus în culise, la final. Am simțit ca nu-l merit, mai ales ca era mai frumos decât ce primiseră soliștii și dirijorul. Am realizat că lumea înțelesese probabil că voi dirija în acea seară. Mi-a părut sincer rău că nu am facut-o, mai ales după frumoșii trandafiri, ca să-i pot merita pe deplin...
Seara s-a încheiat cu o bună dispoziție veritabilă, pe care nu o poți avea decât în compania anumitor prieteni dragi. Și mai ales a cuiva care are talentul deosebit de a vedea și reda orice lucru într-o lumină pozitivă și haioasă! Aveam nevoie de asta, după seriozitatea muncii din ultimele două săptămâni! E grozav să fii înconjurat de oameni fermecători.
Am avut o inimă mai veselă ca oricând.
Azi e liniște.
Azi am vreme să-I mulțumesc și să-I spun: let's do that again!
luni, 26 aprilie 2010
Concertul de mâine seară deja mă apasă cu bucuria lui!... Mă mir la fiecare repetiție de geniul lui Rossini, de mișcarea vocilor, de cum a știut el să construiască armonia pianelor și a orgii... E o muzică mai presus de cuvinte, face mult doar să o asculți, dar daca ești în ea și din ea, dacă o cânți, dacă dai viață partiturii și te gândești că, practic, fără participarea ta Ea nu ar putea să existe, nu ar mai fi aceeași, sentimentul e absolut înălțător!...
Aseară, cu toată influența acestei muzici, m-am lăsat purtată de gânduri și am uitat că o inimă se poate întrista cu ușurință dacă o provoci, chiar cât de puțin. Am învățat că bucuria reală există atunci când realizezi ca un om este om tocmai pentru ca greșește, tocmai pentru că nu e sortit infailibilului. Și regret întristarea pe care am provocat-o...
Astăzi mă străduiesc să caut noi motive pentru a avea și dărui o inimă veselă...
Aseară, cu toată influența acestei muzici, m-am lăsat purtată de gânduri și am uitat că o inimă se poate întrista cu ușurință dacă o provoci, chiar cât de puțin. Am învățat că bucuria reală există atunci când realizezi ca un om este om tocmai pentru ca greșește, tocmai pentru că nu e sortit infailibilului. Și regret întristarea pe care am provocat-o...
Astăzi mă străduiesc să caut noi motive pentru a avea și dărui o inimă veselă...
duminică, 25 aprilie 2010
Muzică
...m-am pomenit într-o bună zi cu Tine aici, lângă mine. Era una dintre acele zile serbede când îmi ascultam inima bătând fără ecou.
Mi-ai spus că-Ți sunt datoare cu un vis...și Te-am privit să înțeleg. Dar totuși mintea mea nu a putut pătrunde taina vorbelor Tale și-am ignorat ardoarea cu care vroiai să Te ascult.
Pe atunci nu înțelesesem nici de unde venea muzica aceea nemaiauzită, care-i fascina pe oameni și-i făcea să vină după Tine, cu mic, cu mare, ținându-se de mână.
Am căutat cu privirea orchestra și coriștii, dar aerul cu diamante strălucea prea tare ca să-i pot vedea. Am înanintat cu Tine printre unde sonore, într-un adagio precaut, ca să nu tulbur în vreun fel armonia divină.
Un do-re-mi, un sol, un si bemol, toate, pe rând, spuneau cântând povestea Ta, cântau cum Tu n-ai vrut de la-nceput să ne desparți la Babel și de aceea ne-ai lăsat Muzica, eterna și fascinanta conexiune printr-un limbaj unic al nemăsuratului Univers!
Și am știut ca ești bun!
Ești Tu și cerul Tău și curcubeul. E-un început de nesfârșit!...
Și-am înțeles de ce-ai venit tocmai acum. Și-mi pare rău că ai plecat înainte să-Ți spun că și mie îmi este foarte dor de cer!
... de atunci nu mai am glas și doar plânsul meu poate că mai seamănă c-un cânt. Și plâng ades... Cobor în mine și-mi mărturisesc că astăzi încă Îți mai sunt datoare cu un vis...
(Ploiești, iunie 2009)
Mi-ai spus că-Ți sunt datoare cu un vis...și Te-am privit să înțeleg. Dar totuși mintea mea nu a putut pătrunde taina vorbelor Tale și-am ignorat ardoarea cu care vroiai să Te ascult.
Pe atunci nu înțelesesem nici de unde venea muzica aceea nemaiauzită, care-i fascina pe oameni și-i făcea să vină după Tine, cu mic, cu mare, ținându-se de mână.
Am căutat cu privirea orchestra și coriștii, dar aerul cu diamante strălucea prea tare ca să-i pot vedea. Am înanintat cu Tine printre unde sonore, într-un adagio precaut, ca să nu tulbur în vreun fel armonia divină.
Un do-re-mi, un sol, un si bemol, toate, pe rând, spuneau cântând povestea Ta, cântau cum Tu n-ai vrut de la-nceput să ne desparți la Babel și de aceea ne-ai lăsat Muzica, eterna și fascinanta conexiune printr-un limbaj unic al nemăsuratului Univers!
Și am știut ca ești bun!
Ești Tu și cerul Tău și curcubeul. E-un început de nesfârșit!...
Și-am înțeles de ce-ai venit tocmai acum. Și-mi pare rău că ai plecat înainte să-Ți spun că și mie îmi este foarte dor de cer!
... de atunci nu mai am glas și doar plânsul meu poate că mai seamănă c-un cânt. Și plâng ades... Cobor în mine și-mi mărturisesc că astăzi încă Îți mai sunt datoare cu un vis...
(Ploiești, iunie 2009)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)