Și...a trecut! A fost o seară încărcată de emoții și bucuria că facem parte, eu și fiecare dintre colegii mei, dintr-o muzică creată de noi! A fost aproape perfectă sincronizarea celor două piane și a orgii, corul cu dirijorul, soliștii cu pianul și ei între ei. Mi-era frică puțin de pasajele a cappella după care urmau pianele, pentru că, de regulă, corul are tendința să distoneze. Dar aseară, când toți așteptam cu emoții intrarea pianelor am fost și mai fericiți că Do major era același pentru toți de pe scenă! :) Fața profului a exprimat foarte plastic mulțumirea acestei constatări!
Și nici nu pot descrie ce am simțit când, uitându-mă în sală la un moment dat, am observat două fețe cunoscute. Erau mama și tata, despre care nu știam că vor veni și care mi-au făcut surpriza fantastică, urmărită cu interes (după aceea am aflat), de câțiva profesori de ai mei cu care se împrieteniseră pe acolo. Am simțit că evenimentul avea mai multă însemnătate decât bănuisem, pentru că 7 ore de călătorie până la Cluj nu înseamnă puțin și Rossini a fost, pentru câteva minute, pe locul doi. S-a terminat cu gradare, acumulare și explozie. Ne-au trecut fiori. Aplauzele prelungite si bis-ul au spus totul.
Însă pentru mine a contat mai ales gestul cu buchetul de trandafiri, pe care dragul de S. mi l-a adus în culise, la final. Am simțit ca nu-l merit, mai ales ca era mai frumos decât ce primiseră soliștii și dirijorul. Am realizat că lumea înțelesese probabil că voi dirija în acea seară. Mi-a părut sincer rău că nu am facut-o, mai ales după frumoșii trandafiri, ca să-i pot merita pe deplin...
Seara s-a încheiat cu o bună dispoziție veritabilă, pe care nu o poți avea decât în compania anumitor prieteni dragi. Și mai ales a cuiva care are talentul deosebit de a vedea și reda orice lucru într-o lumină pozitivă și haioasă! Aveam nevoie de asta, după seriozitatea muncii din ultimele două săptămâni! E grozav să fii înconjurat de oameni fermecători.
Am avut o inimă mai veselă ca oricând.
Azi e liniște.
Azi am vreme să-I mulțumesc și să-I spun: let's do that again!