Concertul de mâine seară deja mă apasă cu bucuria lui!... Mă mir la fiecare repetiție de geniul lui Rossini, de mișcarea vocilor, de cum a știut el să construiască armonia pianelor și a orgii... E o muzică mai presus de cuvinte, face mult doar să o asculți, dar daca ești în ea și din ea, dacă o cânți, dacă dai viață partiturii și te gândești că, practic, fără participarea ta Ea nu ar putea să existe, nu ar mai fi aceeași, sentimentul e absolut înălțător!...
Aseară, cu toată influența acestei muzici, m-am lăsat purtată de gânduri și am uitat că o inimă se poate întrista cu ușurință dacă o provoci, chiar cât de puțin. Am învățat că bucuria reală există atunci când realizezi ca un om este om tocmai pentru ca greșește, tocmai pentru că nu e sortit infailibilului. Și regret întristarea pe care am provocat-o...
Astăzi mă străduiesc să caut noi motive pentru a avea și dărui o inimă veselă...