gânduri

azi nu sunt bine...e ceva cu mine
am o stare de parca imi ploua cu acid in suflet...am visat zbuciumat toata noaptea, odihna nu s-a lipit de mine
nu stiu ce se intampla si ce as putea sa fac
sunt intr-o puternica stare de apatie pentru care nu vad nicio solutie...
dar
poate e si vremea...afara ploua torential. poate e si asta...
of
toamna. am citit de dimineata, fiindca nu m-am dus la ore, poeziile poetului Adrian Paunescu (cel care a murit acum cateva zile)...imi place cum scrie dar e si el melancolic in toate
hm...
mi-am amintit de mine, asa cum eram demult...cand rasul real, veselia de copil, imi inunda uneori pieptul. mi-am amintit de mine jucandu-ma, mi-am amintit de voluptatea poznelor si a zilelor fericite cand nu aveam griji. mi-e tare dor de mine, cea de atunci...
si acum e bine...final de facultati, minte deschisa, hambare de cunostinte si informatii, o oarecare pozitie sociala, o identitate proprie, contiinta consolidata...nu e rau, nu?
dar cat de des uit cine sunt si-mi asum o viata pe care, cand sunt sincera cu mine, recunosc ca nu as vrea s-o traiesc. cred ca El m-a creat ca sa traiesc in liniste - intre oameni, cu ei, pentru ei, dar fara stres. Ma intreb de multe ori, cand stau de vorba cu gandurile mele, daca se poate. mi-ar placea sa fiu baiat, sa nu ma afecteze sensibilitatea schimbarii de anotimpuri, sa vorbesc putin si sa gandesc drept si fara complicatii
ar fi ceva!
dar ma regasesc iar pe mine, cu gandurile mele, cu intentiile de a schimba totul in ceva mai bun, mai frumos, mai asa cum ar vrea EL, si poate ca asta e de fapt nebunia mea! cine ar putea sa-mi confirme ca ceea ce vreau eu, ca binele la care ma gandesc, e cel de sus, e cel care trebuie?
am obtinut victorii cu oameni imposibili doar prin simplul fapt ca le-am zambit sau le-am aratat intelegere. asta nu are cum sa nu fie bine, nu?
imi plac oamenii, imi place sa-i iubesc! imi place sa-i testez si sa-i expun experimentului meu - acela de a le arata ca nu toti sunt la fel: oamenii se mira daca cineva mai stie sa-i si aprecieze, se sperie dar se bucura mirati daca cineva, chiar necunoscandu-i, se ofera sa-i ajute neconditionat
bunatatea a devenit o adevarata raritate, ea sperie oamenii in zilele de azi, ii face suspiciosi, ii pune in garda, fiindca azi nimeni nu se mai poarta amabil cu celalalt fara sa aiba un interes ascuns
asa de mult ma doare asta!!
si eu sunt invers, ma comport invers, fac totul pe dos. uneori aud zvonuri ca as fi foarte falsa - cum ziceam : oamenii se mira de asta, pentru ca ei insisi au uitat cum sa se mai comporte amabil, cum sa zambeasca, cum sa iubeasca
crezi ca am vreo sansa sa schimb ceva?
macar pe cineva?
eu ma rog pentru asta
....
iarta-ma
e din cauza toamnei...